Ciudat cum observi si intelegi ceea ce trebuie abia atunci cand deja iti vine sa iti dai cu pumnii in cap. Cu atat mai ciudat este faptul ca desi esti mereu impartit in doua...in momentul de dupa parca ambele parti isi doresc acelasi lucru. Enervant cum dupa ce nervii generati de caldura momentului s-au dus,in urma au ramas doar regrete si "daca"uri. Acuma onoarea mai are sens? Mai bine zis...ar mai trebui sa aiba un cuvant de spus in fata dorintei?
Dar stai si simti cum in interior o armata de cutite incerca sa cucereasca fiecare parte din corp sfasindu-o. Ai vrea ca totul sa fie bine...si te gandesti ca...daca ai face ceva...dar nu poti nu? inca mai este ceva,ceva acolo pe fundal precum acel scris mic pe ambalaje...o intrebare simpla dar care te arunca intr-o prapastie adanca. Ciudat cum este sa simti,sa doresti acel ceva si totusi...vina sa pice tot pe tine. Doare! Foarte tare! Dar conteaza ce crezi? In fond...in lumea ta parca universul se contureaza doar dupa propia opinie...in altei persoane,de ce nu ar fi tot asa? Deci si in cazul ei,numai universul personal conteaza...ea fiind mereu victima dar in al tau devenind pe rand vinovat apoi dorinta. Imi pare rau...dar sa iti para rau ca iubesti?oare?Poate sa iti para rau ca esti tampit ,asta da! Dar parere de rau pentru dorinta...nu ar trebui sa fie...doar durere in spatele unui cer innorat.
